Rătăcit printre meandrele,
Jocurilor de vise ruginite,
ale deșertăciunilor,
acestei lumi vândute,
Absurdului morții,
ce-și clădește ziduri de apărare,
în țărâna întrupării,
fiecăruia dintre noi,
cei înveșmântați cu vălurile durerilor,
zilelor fără adăpost,
ale clipelor ce nu înțeleg,
ce anume caută,
printre tarabele speranțelor noastre,
atât de sumar îmbrăcate,
încât îngheață de fiecare dată,
în frigul de sfârșit de lume,
al cuvintelor,
pe care ni le rostim,
unul altuia,
fără să mai reușim vreodată,
să le mai și înțelegem,
oricât de mult s-ar strădui acestea,
să ne explice ce anume vor,
fiindcă ne este,
atât de teamă,
de noi înșine,
încât preferăm să le lăsăm să plece,
spre orizonturile nimănui,
unde vom ajunge și noi,
mai repede sau mai târziu,
însoțiți de neființă.
Sensul versurilor
The song expresses a deep-seated fear of oneself and the world, leading to a sense of isolation and the inability to connect with others. It explores themes of mortality, meaninglessness, and the human tendency to avoid understanding and connection due to fear.