Versuri corectate și adnotate
Albastrul pe care îl vădnu este cel desăvârșit,ochii străini îl laudă și îl încoroneazăpentru că marele albastru n-a venit.El luminează pleoapele acelui nenăscut copilnerepetat printre copii,cu pielea care crește se acoperăoasele dragelor stafiiși nimeni n-a rămas definitiv copil,un ochi de sine însuși neprivitun dor să fiu în neființepentru că marele albastru n-a venit.
Refren x2Da, sincer chiar m-am săturat de viața asta de rahatAud numai vorbe grele, de mult m-am săturatȘi m-am săturat să stau printre câteleM-am săturat să tot aud, că se-ntâmplă numai rele.Vreau să merg înainte, să nu mai privesc înapoiVreau tot trecutul să se ducă, în viața de apoiDe tot ce-a fost în trecut, nu … Citește mai mult
Potrivnic cu potrivnic se luptă, se omoară,Porunca ta îi smulge din Neființă iară.O, dinspre Neființă să trec spre Ființă,Atâtea caravane primesc îngăduință.În somn, în orice noapte gândurile disparȘi se cufundă-n Marea cea fără de hotar.Dar cum dau zorii, aceste făpturi dumnezeieștiÎși scot din Mare capul, ca tot atâția pești.În toamnă, mii de frunze și crengi … Citește mai mult
Cunosc la chip Ființa și știu și Neființa.Cunosc și Dinlăuntrul a tot ce-i sus și jos.– Ce rușinată însă mi-ar rămânea știința,De-aș pune-un singur lucru de cupă mai presus!
Rătăcit printre meandrele,Jocurilor de vise ruginite,ale deșertăciunilor,acestei lumi vândute,Absurdului morții,ce-și clădește ziduri de apărare,în țărâna întrupării,fiecăruia dintre noi,cei înveșmântați cu vălurile durerilor,zilelor fără adăpost,ale clipelor ce nu înțeleg,ce anume caută,printre tarabele speranțelor noastre,atât de sumar îmbrăcate,încât îngheață de fiecare dată,în frigul de sfârșit de lume,al cuvintelor,pe care ni le rostim,unul altuia,fără să mai reușim vreodată,să … Citește mai mult
Pruncpe cândprin străvezimea unghiilorca prin niște lentileurmăream probabil mișcareapropriului meu sângepropriei mele vieți atât de inconștienteîncâtmai eram aproape ca nefiind… –mirare Doamnetocmai de unde poți face să pornească un poem – din încăaproape neființa omului…
Lucian Blaga e mut ca o lebădă.În patria sazăpada făpturii ține loc de cuvânt.Sufletul lui e în căutare,în mută, seculară căutare,de totdeauna,și până la cele din urmă hotare.El caută apa din care bea curcubeul.El caută apadin care curcubeulîși bea frumusețea și neființa.(1942)
Nani-nani, vidule,nani-nani, vid frumos,nani-nani, poligeneză…!Doar combustia sinelui te-ajută să traversezi vidul –chiar dacă-i o gaură neagră a universului,grădina cu brusturi viguroşi te-aşteaptă,comorile sufocate de emoţii, aburite, mandalele de aur,câinele tuns de bucurii, ursul fără mierede pe sarcofagul etrusc, guguştiucu-n cămaşa-i veşnicăde mire, te-aşteaptă pe ramura cu nodul în gâta nucului din fundul grădinii, cu vârfu-nfiptîn … Citește mai mult
Tu ai sânii păroși ca fumulPicioarele tale-s ca movileleDe ciulini ai DobrogeiGorgone arzând milenar soarePrin care aleargă ura și mestecă vântulȘi nu mai dau de mădulareleLor semințele misterului.Când aiurează ploaia când frigulAcoperă literele tuturor vârstelor lumiiDin mâna ta picurăCoacăze roșii midii prevestitoareȚipete bifurcând văzduhul complicându-lCu struguriLutul ființei tale mișună de prilejuriȘi de popândăii care aud … Citește mai mult
Nu pot să dorm când toți dorm.Nu pot să dorm când nimeni nu e treaz.Din multe vieți nu fac parte.În viețile mele nu sunt.Nu orice întuneric poate încăpea în orice pahar.Domnia lucrurilor e un tablou fără ramă –Cu ea ar fi început o ființăȘi ființe nu mai erau.Rama intrase în culorile neființei.Rămăseseră pe lume numai … Citește mai mult