Primăveri pierdute,
la ruleta Destinului,
se înșiră pe tejgheaua roasă,
a Non-Sensurilor Existenței,
unde Iluziile Vieții și Morții,
obișnuiesc să ne bea Absurdul,
care le întremează Deșertăciunea,
tot mai obeză,
ce ne calcă în picioarele Timpului,
Speranțele,
puse la uscat,
pe sforile tot mai sărăcăcioase,
ale Vieților noastre.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de deșertăciune și absurditate al existenței, unde iluziile și speranțele sunt trecătoare și fragile. Timpul apasă greu asupra vieților noastre, lăsând în urmă doar un sentiment de pierdere și melancolie.