Vorbe înecate-n Inimi de Vânt,
sunt duse,
odată cu stelele căzătoare,
ale Viitorului,
spre Moartea din noi înșine,
unde porțile masive ale Uitării,
se deschid lacome,
Eternităților de Clipe,
pe care le-am conștientizat,
undeva-cândva,
ca aparținând,
Sfințeniei Iubirii,
la tălpile căreia,
ne-au îngenuncheat Visele,
transformate acum,
în Coșmarurile unei Lumi,
a Absurdului,
din care nu luăm cu noi,
imic altceva,
decât un pumn de Deșertăciune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deziluzie și deșertăciune față de viață. Visele sunt spulberate, transformate în coșmaruri, iar la final, omul nu ia cu el decât sentimentul inutilității.