Se învolbură frunze-aurite
Pe roz-albe unde din lac
Cum spre-o stea zboară pe neghindite
Roi de fluturi ușor și buimac.
Iubesc seara aceasta și până
În adânc mi-este galbenu-i dat,
Când mai sus de genunchi vântul tânăr
Poala salciei a ridicat.
Și în suflet și-n vale-i răcoare
Curge-amurgul ca turma de oi
La portița livezii îmi pare
Clopoțelul că sună vioi.
Niciodată așa, pe-ndelete
N-ascultam de-mprejur grijuliu
Bine-ar fi, c-ale sălciei plete,
Să m-aplec înspre-un iaz rozoviu.
Plin de fân să sărut Luna plină
De pe stog prăvălindu-mă-n cer…
Unde ești, bucurie senină,
Când iubesc și nimic nu mai cer?
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, plin de frumusețe și liniște. Naratorul își exprimă iubirea pentru moment și natura, reflectând asupra bucuriei simple de a exista și de a iubi.