Pe cerescul blid albastru
Aburi blânzi de nori gălbui.
Toate dorm. Ca un sihastru
Trist veghez când nimeni nu-i.
Codru-n pâclă fără preget
Suflă-un fum dulceag din el.
Povârnişu-şi pune-n deget
Crăpături de cer -inel.
Clipoceşte balta sură,
Clămpăne-un bâtlan pe ea.
Tocmai ca o picatură
Dintre noi se uită-o stea.
Cu-acea stea, sub neguri grele,
Vreau s-aprind păduri-să pier
Laolaltă-apoi cu ele
Ca un fulger lung pe cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn melancolic, unde natura este personificată. Naratorul se simte singur și contemplă efemeritatea vieții, dorind o transformare radicală, chiar distructivă.