Mălinul a dat în floare
Ca-n fiecare mai,
Cu crengile ușoare
Deschise-n evantai.
Ca mierea cleiul pică
Broboane de pe trunchi,
Iar iarba încă mică-i
Sclipește sub genunchi.
Pe-alăturea își mână
Un pârâiaș zglobiu
Prin iarbă și țărână
Șuvoiul argintiu.
Mălinul-i plin de floare,
Cu crengile-atârnând,
Și frunzele la soare
Și le-ncălzește blând.
Pârâul unda-și mână,
Zvârlindu-i stropi din mers
Și tainic îi îngână
Un firicel de vers.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic de primăvară, centrat în jurul unui mălin înflorit și a unui pârâu. Este o contemplare a frumuseții simple și a armoniei naturii.