Iclăgia. Și ninge-n
Tăcere pe-un mormânt.
Vifornița mă-atinge
C-un bici din când în când.
Te-ascult, dar nu de bine-mi
Zici, crâng solomonar.
Dormi, cel de-un leat cu mine-n
Coșciugul ordinar.
Cuțitul de-o să apese
Din nou – și nu-i exclus –
Puțin o să-ți mai pese
De ce se-ntâmplă sus.
Cel mult, veghind dumbrava-n
Cojoc de nouri greu,
O lacrimă scăpa-va
Crai nou pe leșul meu.
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj funerar, iarna, și meditează asupra morții și a destinului. Vorbitorul pare să anticipeze propria moarte și se adresează unui alt suflet aflat în repaus.