Mi-e dor de mâinile tale albe
în penumbra luminii:
aveau o mireasmă de roze, de crânguri,
de moarte. Iarnă străveche.
Căutau păsărelele meiul
și deodată zăpada cădea
ca și cuvintele.
Un pic de soare, nimb îngeresc,
și-apoi ceață și arbori
și noi aerieni în dimineață.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și dorință după o iarnă trecută, idealizată. Imaginile naturii, precum zăpada, ceața și arborii, se împletesc cu amintiri ale unei iubiri pierdute, creând o atmosferă melancolică și eterică.