Primăvara înalță arbori și fluvii;
vocea adâncă n-o aud,
în tine pierdut, iubit-o.
Fără memorie de moarte,
în carne uniți,
bubuitul ultimei zile
ne trezește adolescenți.
Nimeni nu ne ascultă;
ușoară răsuflare a sângelui!
Devenită creangă
mâna mea
înflorește pe șold.
Din plante pietre ape
se nasc animale
în suflarea văzduhului.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii eterne și a transformării prin intermediul naturii. Versurile sugerează o conexiune profundă și uitarea de sine în cadrul unei relații, în timp ce elemente ale naturii se metamorfozează și dau naștere la noi forme de viață.