Matriță seacă de iubire și de nou-născuți,
gem alături de tine
de ani lungi, pustiu.
Dorm păduri
de un verde senin, de vânt,
câmpii unde sulful
era vara miturilor
imobilă.
Nu intraseși să trăiești în mine,
presimțire de chin durabil.
Pământul murea pe ape
antice mâini din fluvii
culegeau papirusuri.
Nu te-aș putea urî: atât de ușoară
e inima mea de uragan.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și pierdere, folosind imagini puternice din natură. Vorbește despre o iubire trecută și despre impactul durabil al acesteia asupra sufletului, sugerând o acceptare tristă a realității.