Versuri corectate și adnotate
Voi care tăiați pădureaCu toporul și securea,Cu bardă și sirișeu,Cum vă rabdă Dumnezeu,Și vă rabdă, și vă țineCă trageți cum trag și câinii,Câinii trag cu toți de pradăFără urmă să se vadă.Dar pe unde treceți voiParcă-i după război,Brazii toți din rădăcinăParcă plâng, dar n-au vreo vină,Când era pădurea deasăVeneau păsări și-aveau casă,Dar de când voi … Citește mai mult
Matriță seacă de iubire și de nou-născuți,gem alături de tinede ani lungi, pustiu.Dorm păduride un verde senin, de vânt,câmpii unde sulfulera vara miturilorimobilă.Nu intraseși să trăiești în mine,presimțire de chin durabil.Pământul murea pe apeantice mâini din fluviiculegeau papirusuri.Nu te-aș putea urî: atât de ușoarăe inima mea de uragan.
O, sere în mijloc de păduri!Cu ușile-n veci pecetluite!Cu tot ce se află sub bolțile voastre!Cu analogiile voastre în sufletul meu!Gândurile micii prințese-nfometate,Plictisul unui marinar în pustiu,O fanfară sub ferestrele bolnavilor fără leac.Cuibăriți-vă prin colțurile cele mai calde!Ai zice, o femeie leșinată într-o zi de seceriș;Sunt surugii în curtea ospiciului;În depărtare trece-un vânător devenit infirmier.Cercetași … Citește mai mult
Prin păduri dese în noapteCurg ca râuri mii de șoapteÎngerii te văd, ei te viseazăÎnsă doar tu mie-mi ești aleasăPăsări în al lor zbor plin de tandrețeZi de zi văd locuri, fețeDar pe tine când te vădLe stă inima în locȘi în drum spre lună suntZbor ușor cu tine-n gândGândul mi-e purtat de vântVântul calm, … Citește mai mult
Se rezimau pădurile în ghioage.Munții tăceau cu stemele pe frunți.Grei, se lungeau pe labe anii crunțiși mormăiau ca urșii în bârloage.Când am pornit călări la vânătoare,un cap de zimbru soarele părea.Pe stânci, zăvozii mei, cățeaua mea,lătrau nemărginirea rotitoare.Unde-a căzut, însângerată, fiara,jilțul meu tânăr crește ca un spic.Mi-am azvârlit țurcana-n Caru-Micși-am sărutat veciile și Țara.
Și totuși voi, păduri, și totuși, mări, nicicândnu suntem singuri, nue nimeni singur, numaicei morți încă-n viață, dar morți într-adevăr,cu sângele și ochii și inimile oarbe,în umbra și lumina ce-i înconjoară, – adânc.Mări, eu vă umplu singur cu lucrurile mele,păduri, pe voi de-asemenea vă populez. Și nu suntdar umbre. Voi priviți-mi copila, și vedeți-ocum merge … Citește mai mult
Înaltele păduri, agreste,se pierd ca zările în ceață.De-am ști că-n fiecare dimineațăpălesc aceleași zori pe creste,și-aceleași calme cărăruilumina și-o întind spre cerca-n visul pur, tăcut, sever,ispita clipei amărui.Ne-am ridica de sub blestem,ca norii albi peste hotarespre a ne pierde fiecareîn umbra unui crud totem.
Nu pot uita pădurile, gorunii,Înalții, frații mei de cruce!La umbra lor, să mor m-aș duceCând ninge străveziu omătul luniiȘi blânde, tăcute căprioareSfioasele surori în luminișuriLa fiece mișcare din tufișuriCu botu-n sus, ascultă temătoare.Apoi, acele dimineți prelinseCa o mătase albă și subțire.Le sunt pe veci pierdutul mire,Cu brațele spre depărtări întinse.
Din șes la colț de stâncă,Din munte cufundat în vale,Se-așterne îngrăditul,Spațiul, fala și puterea,Ce moștenire au fost lăsate,Prin grai păgân, de slovă mare,Moșnean să stăpânească,Păzind, să pustiască.Poftind în miază de negru,Ridicat-s-a din tainăCe fu aprinsăMai de demult, aci,Păzit de munți,S-află ascuns tronulDincolo de păduri.
De ce radicaÎntunecareaS-or hi vinituZicind urlinduCeii crudz tvorebniciZlobivi oblicindFerman-olacPreste păduriCe-n veci s-or tinsuȘi or ascunsuDupă reci imbreCu doao coarneCu colți de hiarăPreste munți i-IOMa voiu arăta.