Rătăceam aromă blândă într-un cer de mere coapte
În poemele nescrise stăruind să mai rămân
Ca ecoul prin pădure, ca sărutul printre șoapte
Veșnicindu-ne ca floarea în căpițele de fân.
Toamna galopa pe dealuri și-avea coama ruginie
Luminau gutuii lunii auriu până departe
Zdrumicată-n mii de lacrimi, noaptea-ntârzia în vie
Veșnicindu-ne dincoace de durere și de moarte.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de nostalgie și dorința de a eterniza momentele frumoase în mijlocul naturii. Vorbește despre frumusețea efemeră a toamnei și despre căutarea unui refugiu dincolo de suferință și moarte.