Viață care nu poate și nici nu vrea să-și strângă pânzele, viață pe care bătaia vântului o readuce istovită în clisa malului, mereu gata, totuși, să-și ia zborul pe deasupra buimăcirii, viață din ce în ce mai puțin bogată, mai puțin răbdătoare, arată-mi partea mea, dacă există cumva, partea mea justificată în destinul comun în al cărui centru ciudățenia mea contrastează dar reține amalgamul.
René Char – „Cele mai frumoase poezii”
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea vieții, căutarea sensului individual în cadrul unui destin comun și contrastul dintre unicitate și apartenență. Vorbește despre o viață istovită, dar mereu gata de a se reinventa, căutând un rol justificat în ansamblul existenței.