Auzi dar, sună-ntâia hărnicie
a greblei; iarăși ritmu-i omenesc;
în frâu ținută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc
dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată –
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!..
Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
și semne-și fac în suflul adierii.
Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
și fiecare ceas mai tânăr pare.
Sensul versurilor
Sonetul descrie trezirea naturii la viață odată cu venirea primăverii. Este un imn închinat renașterii și speranței, unde fiecare element al naturii contribuie la un sentiment de prospețime și reînnoire.