(Jardin des Plantes, Paris).
Ochiul, de-a gratiilor perindare
sfârşit, nimic nu mai reţine-anume.
Căci mii de gratii sunt i se năzare
şi după mii de gratii nici o lume.
Lunecul-mers cu pas vânjos mlădiu,
rotindu-se-ntr-un cerc mărunt, tenace,
pare-al puterii dans în jur de-un miez
unde, năucă, o mare vrere zace.
Doar al pupilei văl, câteodată,
tăcut se dă de-o parte şi pătrunde,
prin liniştea din membre încordată,
în inimă un chip şi se ascunde.
Sensul versurilor
Piesa descrie o panteră captivă într-o grădină zoologică, concentrându-se pe privirea ei și pe sentimentul de limitare. Versurile explorează tema captivității fizice și psihologice, sugerând o putere interioară reprimată.