Văzute de îngeri, vârfurile arborilor, poate
sunt rădăcini ce beau din nori;
și din pământ, rădăcinile fagului, toate
sunt pentru ei tăcute sărbători.
Pentru ei pământul nu-i lumină
în fața cerului – plin ca un pământ?
Acest pământ fierbinte în care suspină,
lângă izvoare, uitarea celor ce mai sunt.
Sensul versurilor
Piesa explorează o perspectivă spirituală asupra naturii, sugerând o legătură între lumea terestră și cea cerească. Arborii și rădăcinile lor devin simboluri ale unei sărbători tăcute, văzute de îngeri, într-un peisaj unde pământul și cerul se contopesc.