Cavalerul în neagră armură străbate
călare în lumea vuind.
Și-afară e totul: ziua, văile toate
și prieteni și dușmani și-ospețe-n palate
și vara și fata și codrul, cetate
de Graal și de mii de ori Marea Divinitate
pe străzile toate domnind.
Totuși, sub platoșa cavalerească,
unde-i inelul cel mai cernit
moartea-i ascunsă și trebuie să gândească,
să gândească:
spada când va țâșni în sfârșit
prin plasa din fierul cel tare,
eliberatoarea spadă străină-n avânt,
să mă salveze din ascunzătoare,
unde atâtea zile-ntr-un loc
am stat strivită de-acoperământ –
ca-n urmă însumi să mă-ntind mare în zare
și să joc
și să cânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității ascunse și a dorinței de eliberare. Cavalerul, deși puternic în exterior, este măcinat de gândul morții și aspiră la o transformare profundă, la a se revela pe sine însuși.