Își rupe vântul verzile broboade,
se zdrențuie și ceru-n porumbiști.
Troițele, cu goi și vineți Criști
spălați de ploi, cerșesc în drum, schiloade.
Îngerul serii geme a restriști.
Pe crengi fără culesuri ceața cade
și, putrede, cad ultimele roade
cu țipăt lung în ochii mari și triști.
Și eu, asemeni roadelor sub brumă,
pe creangă mă cutremur tot mai des,
când bruma mea și ceața mă sugrumă..
visez culesul sfânt, dar netrimes,
și gem de spaimă c-am să cad în humă,
cum cade, putred, fructul necules.
Sensul versurilor
The poem reflects on mortality and decay, using the imagery of autumn and rotting fruit to express a fear of death and a sense of being forgotten or unfulfilled. The speaker identifies with the decaying fruit, feeling the approach of death and longing for a sense of purpose or salvation that never arrives.