La curtea mea hrănit-am orătenii,
cocoși ca aurora boreală
hulubi de aur și păuni de gală
că-mi pizmuiau minunea lor curtenii.
Iar argățimea mea voievodală
păzea – să nu mi-l fure pământenii –
un cal de foc cu aripi de milenii,
cu șa de fir și coamă grea de smoală.
Nu lotrii-mi jefuiră păsăretul,
eu însumi, prea sătul de frumusețe,
l-am sugrumat și jumulit cu-ncetul.
Smulgându-mi roibul, apoi, dintre ostrețe,
l-am junghiat, rupându-i tot firetul,
și foc am pus la grajduri și cotețe.
Sensul versurilor
The poem explores the self-destructive nature of the creative process. The speaker, overwhelmed by beauty, destroys his own creations, symbolizing the artist's struggle with their work and the potential for self-sabotage.