Stăteam pe-un mal, cu apa-ncremenită
De liniștile ce se așezară
Pe unda ei, pe-ntunecimea clară,
Pe inima de doruri prigonită.
Mă năpădea un gând de-odinioară
Reapărut din zarea plumbuită
Și mă ducea tăcerea în ispită
Spre lacul cu luceferii de seară.
Din stele ce străluminau eteruri
Peste o boltă plânsă în genune
Cădeau ninsori pe umbrele pădurii..
Imensul dintre cele două ceruri,
Purificat ca pentru rugăciune,
Părea nuntirea sfântă a naturii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o seară liniștită pe malul unui lac, unde natura devine un cadru pentru introspecție și reflecție asupra trecutului. Sentimentul dominant este unul de melancolie și contemplare, accentuat de frumusețea și puritatea naturii.