Petru Marinescu

Petru Marinescu – Măști

de

Când slova în veșmânt de sărbătoare,Semeață părăsește simțământul,Gândirea-i cumpănește-n drum avântul,Iar inima îi dă aripi să zboare.Cum prinde rădăcina în pământulUdat de ploaia binefăcătoare,La fel dezbobocește ca o floareȘi fapta, când plămada e cuvântul.Dar când acestea toate împreunăPornesc din pervertire și din ură,Cu zornăeli și împroșcări de trombă,Se schimbă adevărul în minciună,Și doar nerușinarea-i e … Citește mai mult

Petru Marinescu – Povară

de

Uitate ca gătelile de nuntăÎn lada cu parfum de iasomie,Stau vrafurile de-amintiri, o mie,Sub fruntea-n pragul de sfârşit, căruntă.Le-ar primeni acum, dar cine ştieDe-l mai ajută răsuflarea ciuntă?Sau de povara anilor, mai cruntă,N-o va strivi târzia reverie?Nu-i lege nici a firii, din păcate,Pe vreascuri mugurii să creascăSau pe nisip miresme de poiană.Rămână dar şi gândurile … Citește mai mult

Petru Marinescu – Interogație

de

Îmi este viața oare, așteptareA unui tren ce nu-i cunosc sosireaȘi nici măcar nu-i bănuiesc pornireaPe-un drum ce nici o margine nu are? Plângând, râzând îmi amăgesc simțireaCu clipe dulci, cu altele amare;Și toate sau luate fiecareAscund în ele ura și iubirea? Sunt fir de iarbă ce mereu răsareDin frământatul lut, a câta oară?Sau fir … Citește mai mult

Petru Marinescu – Pastel

de

În cerdacul casei de la țarăStau culcat privind dantela serii.Și ascult cum șoaptele tăceriiCurg prin spicul grâului de vară.Dorm demult pe umbrele lor, merii.Luna prin livezi aruncă pară,Ochi de cer, mirată stea polarăRâde veșniciei și puterii.Ca un cariu-n mine, amintirea,Îmi alungă somnul și uitatul.Răstignită, o cumpănă-a fântânii.Pare cruce pe întreagă firea,Iar sub ea se odihnește … Citește mai mult

Petru Marinescu – Adolescența

de

Visări îndrăznețe, viteze-ncercări,Iubiri claustrate sub inimi de jar –Și flăcări și gheață în gestul neclar,Frământ sovăielnic sub candide zări.Sunt anii ce-aruncă scântei de amnarCu gândul, cu fapta spre-nalte chemăriIar dragostea-i vuiet și valuri de măriCe multe-n tărâmuri izbesc în zadar.E vârsta-ndoielii și-a jocului tandruCu vini neștiute de pur copilandru;E ploaie cu grindini și soare ca … Citește mai mult

Petru Marinescu – Actorul

de

Bolnav de măiestria, ce-mpreunăFocul dintâi cu dorurile ninse,Cu torţele făpturii lui nestinseÎn grabă risipeşte ce adună. În gest şi în rostire-i sunt cuprinseŞi plâns, şi bucurie; el le sunăPrecum avarul perlele-n cununăŞi-i tânăr cât luminile-s aprinse. Doar pentru Thalia sau Melpomene,Coboară toate lumile pe scenaPe care cu ardoare o slujeşte. Şi pentru toate-acestea îi ajungeDoar … Citește mai mult

Petru Marinescu – Reveniri

de

Se duc cocori spre altă adiereŞi clipa învârteşte roata firii.Ne logodim din ţărna zămisliriiCu-o soartă perindată peste ere.Ne pierdem din plăcerea reveniriiŞi orice dor, jertfirea noastră cere.Zidiţi în bucurie şi durere,Ne depăşeşte patima-mplinirii.Dar e o giruetică mişcare,Purtând pe aripi nevăzute lutulÎntors în magmele nepotolite..Şi fiece cocor, fiece floare,Aduc neştiutoare începutulReînvierii noastre tăinuite.

Petru Marinescu – Seară Pe Lac

de

Stăteam pe-un mal, cu apa-ncremenităDe liniștile ce se așezarăPe unda ei, pe-ntunecimea clară,Pe inima de doruri prigonită. Mă năpădea un gând de-odinioarăReapărut din zarea plumbuităȘi mă ducea tăcerea în ispităSpre lacul cu luceferii de seară. Din stele ce străluminau eteruriPeste o boltă plânsă în genuneCădeau ninsori pe umbrele pădurii.. Imensul dintre cele două ceruri,Purificat ca … Citește mai mult

Petru Marinescu – Omul de Zăpadă

de

Îl modelam cu mâini nevinovateÎn fiecare iarnă, cu ardoare.Cu omu-i făuream asemănareDin a zăpezii albă puritate.Avea cap, ochi, nas, gură şi picioare,Iar mâinile-i erau improvizateDin mături sau undrele răsfirateDin văduvite şipci de pălimare.Ne bucuram atunci, cu bucuriaCe-o gustă din belşug copilăria;Dar ne-ntristăm la fel ca omul mare.Şi ne durea că nu aflăm secretulCă nu îngheţul … Citește mai mult