Prea multă culoare, muzică de fond, parfum
În ce numim trecut,
Prea mult pitoresc și tânguire,
O dulce milă de sine,
Un iz tandru
Care vrea să umple lumea.
Prea mult conținut al sinelui și prea puțină formă a sa.
Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea și pierderea lui,
Nimic nu rămână din puterea clipelor,
Din pulsiunea lor violentă și amorfă
Decât adevărul lor.
Nu tot ce se află în clipă se află și în timp,
Nu tot ce trece rămâne în timpul mare
Ale cărui linii pure fără de amăgire și greș
Străbat clipele și sinele și timpul.
Sensul versurilor
The poem reflects on the nature of the past, suggesting that it is often filled with sentimentality and self-pity. It calls for a more austere and truthful understanding of time and experience, stripping away the superficial elements to reveal the essence of each moment.