Vântul în câmpie
Îşi ţine răsuflarea.
–
Este tandra lâncezeală,
‘Ndrăgostita oboseală,
Toţi fiorii din pădure
Cu îmbrăţişări bolnave,
Corul vocilor firave,
Printre ramurile sure.
O, plăpândul freamăt rece!
Ciripind, şoptind, el trece
Ca strigarea cea plăcută
Ce iarba, mişcând, o scoate.
Va spune-al pietrelor toate
Zbucium, sub apa tăcută.
Sufletul tânguitor,
În plânsul adormitor,
E al nostru, aşa-i oare?
E al meu, e şi al tău,
Răspândind umilul său
Chin, prin calda serii boare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă, reflectată în imagini ale naturii. Sufletul rezonază cu tânguirea prezentă în elementele naturale, împărtășind un chin comun răspândit în liniștea serii.