Versuri corectate și adnotate
Se tânguie îndurerata mintecând prin iubire sper să fiu fericeși cu tari pilde, cu adânci cuvinte,rușinea-mi amintește și îmi zice: Te va ucide soarele-i fierbinteși nu ești Fenix focul să nu-ți strice!În van! Când vrei să cazi, nu iei amintela brațul care vrea să te ridice…. De rău și adevăr îmi dau eu seamă,am însă … Citește mai mult
Doar eu mai ard în umbră și neștire,În timp ce soarele din lume piere…Când unii de plăceri, eu de durereZac la pământ în plâns și tânguire.
Mă tângui ca un stih din Psaltire.Gândul închinându-mi-l ție;Ore sarbede, ore de mâhnire,Ore de veșnicie.N-am sprijin, n-am argument; fără sensO inimă-a altuia în mine mai bate;Se-ncercuie tot mai strâns și mai densÎn juru-mi singurătate.Câte zile, câte săptămâni, câte luni,Câți ani, câte veacuri suntDe când o primăvară cu minuniA înflorit pe pământ?.Amintirea paradisului e-n mine,După umbra … Citește mai mult
Tânguire.Mă-nfior ades în vremuriCe timpu-n loc vor să-l oprească,Răscruci de gând, popas stingherLumina-n mine fă să crească.În ceas tăcut, sol nevăzutDe dincolo de infinituri,Trimite grai celui ce-i „mut”Și-mbracă-mă ca-n alte timpuri.Da-mi din înalt puteri cerești,Da-mi haina sfânt-a proorociei,Fă să cunosc ce-i neștiut,Mesaj să-i fiu vremelniciei.Mi-e inima un foc nestinsCând graiu-n mine nu-i „aprins”.1980, La pregătirea … Citește mai mult
Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocoleștiîntâlnirea cu oamenii, care-ți parde neînțeles. Cu atât mai zadarnic, poate,cu cât drumul te duce înspre viitor,spre pierdutul tău viitor.Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptăcăzută de pe creanga bucuriei.Azi însă pomul se frânge,se frânge-n furtună întârziatul meupom al bucuriei.Tu, cel mai frumos, în priveliștea … Citește mai mult
De-ar veni în sfârșit ziua când, ieșind din crunta înțelegere,imn de bucurie și slavă să înalț îngerilor ce încuviințează.Nici una din limpezile bătăi ale inimii să nu dea greșpe strunele moi, șovăielnice, saugata să se rupă. Chipul meu înrouratmai strălucitor să mă facă; înflorească-n sfârșit nezăritele lacrimi.O, cât de dragi mi-ați fi atunci, mâhnitelor nopți.Cum … Citește mai mult
Somn și moarte, sumbrii vulturiÎnconjoară noaptea-ntreagă-acest căpătâi:Al omului chip auriuÎnghite cu-nghețatul valAl veșniciei. Pe groaznice recifeSe sfarmă trupul violetSe plânge glasul-ntunecatDeasupra mării.Soră furtunoasei melancoliiIată se scufundă o barcăSub stele.Al nopții chip tăcut.
Noaptea s-a deschis peste fruntea răvășităCu stele frumoasePeste chipul împietrit de durere,O sălbăticiune devorase inima îndrăgostituluiUn înger de focSe prăbușește cu pieptul zdrobit pe ogorul pietrosȘi vultur va fi, înălțându-se iarăși în zbor.Vai, în nesfârșită tânguireSe-amestecă foc și pământ și albastru izvor.
Tinere-ți plecai în valeOchi de-aur prin cristal;Roșu, al pădurii valSeara-n negre ceasuri goale.Seara-n rană se prăvale.Spaimă! vis ce-n moarte scurmă,Mut mormânt; privește-avanDin vânat și pom un an;Brazde, câmp deșert. Își curmăUn păstor fricoasa turmă.Soră-n noapte-albastră catăBlând sprâncenele-ți și cad.Geme orgă, râde iad,Groazei inima e pradă,Stea și înger vrea să vadă.Pruncul pe materne buze;Roșu-n puț răsună … Citește mai mult
Noaptea s-a deschis peste fruntea răvășităCu stele frumoasePe colină, când tu împietrit de durere zăceai.O sălbăticiune îți devorase-n grădină inima.Înger de foc,Zaci tu cu pieptul zdrobit pe ogorul pietros.Sau o pasăre de noapte-n pădureNesfârșită tânguireMereu repetând printre ramuri cu spini ale nopții.