Luna subțire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un țesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.
Pe mătăsoase lebede ce-ating de-un stuf opac
Carena lor de pană aproape luminoasă,
Ea desfrunzește-o roză de nea funinginoasă
Ale cărei petale scriu cercuri largi pe lac.
E vie?.. Ce deșerturi de stinsă voluptate
În care apa-n lame abia zvâcnind mai bate,
Uzând secretul prag din ecouri de cristal.
Carnația confuză de roze moi deodată
Se-nfioară, când un strigăt de diamant fatal
Crapă cu-un fir de ziuă marea poveste toată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă idilică, plină de imagini delicate și misterioase. Explorează efemeritatea frumuseții și fragilitatea viselor.