Sonet.
La pomul lăudat cu-atâtea roade,
am alergat ca pe zăpadă renii,
uitând că foamea poate da vedenii
răniților pe care ea îi roade.
Am vrut să mi te-nchin, cum fac oștenii
bravând în pragul nopții dimineața,
amar neștiutor că toată viața
nu stă cuprinsă-n două-trei decenii.
Eram, cu inima de tine plină,
svârlit în adâncimile stelare,
pustiu de noapte, lacom de lumină.
Ai bănuit, râzând, așa cum pare,
ucisă-mi dragoste cum se închină
la râsurile tale lăutare?
Sensul versurilor
The poem explores themes of idealized love, disillusionment, and the fleeting nature of life. The speaker reflects on a past infatuation, now tainted by the realization that their love was not as profound or enduring as they once believed. The poem ends with a sense of resignation and the pain of unrequited affection.