În izvorul ochilor tăi
freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenței.
În izvorul ochilor tăi
marea își ține făgăduiala.
Aici îmi lepăd eu
o inimă care-a zăbovit printre oameni,
veșmintele și strălucirea unui jurământ.
Mai negru în negru, sunt și mai gol.
Doar abjurând devin credincios.
Sunt tu, abia când sunt eu.
În izvorul ochilor tăi
plutesc, la pradă visând.
Un năvod de-un altul se prinde:
ne despărțim îmbrățișați.
În izvorul ochilor tăi
un spânzurat sugrumă ștreangul.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente complexe legate de despărțire și pierdere. Eul liric se confruntă cu goliciunea și transformarea identității în contextul unei relații destrămate, sugerând o eliberare paradoxală prin abjurare și renunțare.