Tu îți vei aminti torentul zbuciumat
din care se-nălțau arome; câteodată,
o pasăre trecea cu apă îmbrăcată
și cu lentoare multă: veșmânt pentru iernat.
Tu îți vei aminti de la pământ ce-ai luat:
parfumul irascibil, noroiul aurit,
și rădăcini nebune, tufișul înverzit,
spini fermecați ca săbii cu vârful ridicat.
Tu îți vei aminti de-acel buchet frumos,
buchet de umbră și-apă cuprinsă de tăceri,
buchet precum o piatră ce-n spumă stă pe jos.
A fost ca niciodată și parcă a fost ieri:
să mergem, dar, în locul părând fără folos,
c-acolo ne așteaptă atâtea noi plăceri.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri puternice legate de natură și de trecut. Vorbitorul își amintește de elemente precum torente, arome, plante și spini, sugerând o conexiune profundă cu mediul înconjurător. Finalul invită la explorarea unor noi plăceri în locuri aparent lipsite de valoare.