Oh, întindere de pini, sunet de valuri sparte,
joc blajin de lumini, clopot singuratic,
amurg ce cade-n ochii tăi, păpușă,
cochilie, în tine pământul cântă!
În tine râurile cântă și sufletul meu se pierde în ele
după a ta dorință și unde poruncești.
Îndreaptă-mi drumul în arcul tău de speranță
și în delir voi elibera stolul meu de flăcări.
În urmă îți văd talia de ceață
și tăcerea ta îmi bântuie orele de chin
ești tu cu brațe de stâncă transparentă
unde sărutările mele ancorează și dorința se cuibărește.
Oh, vocea ta misterioasă dă culoare și crește iubirea
în amurgul sonor și muribund!
Astfel în orele adânci de peste întinderi am zărit
pini trudindu-și acele în suflarea vântului.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă cu natura și o figură iubită misterioasă. Vorbitorul își exprimă dorința și pierderea de sine în fața acestei figuri, folosind imagini puternice ale naturii pentru a descrie emoțiile.