II. La fuite de la lune.
E-atâta pace împrejur,
Cuprins e totul de visare,
Tăceri adânci în umbra mare,
Adânci tăceri ţi-n clar-obscur.
Un ţipăt doar a săgetat
Singurătatea: un crâmpei;
Îşi cheamă soaţa un cârstei;
Răspunde-n dealu-nceţoşat.
Şi iată, luna-şi mută-n pripă
Din calea zilei secera
Să se-adâncească-n peştera-i;
Zăbranic galben şi aripă.
Sensul versurilor
The poem depicts a peaceful, dreamlike scene in nature, punctuated by a sense of solitude and the moon's retreat. It evokes a feeling of quiet contemplation and the beauty of the natural world.