Fii vesel căci tristețea o să dureze pururi!
Mereu aceleași stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
–
Nu plânge după ieri ce rupți ți-au fost din viață
Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie.
Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veșnicie.
–
O mână-ascunsă scrie și trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând.
–
Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenți pe chipul lumii sunt binele și răul.
Dintr-un-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci Zeul.
–
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea.
Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Și-acum ce sens plecarea?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții, a destinului implacabil și a căutării sensului existenței. Vorbește despre acceptarea prezentului și despre inutilitatea regretelor sau a temerilor legate de viitor, sugerând că totul este predestinat.