Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate
Dar totuşi, nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Spun unii că există un Creator şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.
Natura cu-ale sale stihii şi elemente,
Sofismul şi-adevărul – îmi sunt indiferente.
Dă-mi vin şi-atinge harfa cu modulaţii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca şi noi.
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
“N-ai dezlegat nici una din marile întrebări”.
În această seară vinul mă-nvaţă-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelată din închegat azur.
Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine…
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi.
Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vântul năluci ciudate ţese.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană, căutarea sensului și acceptarea efemerității vieții. Vorbitorul se simte deziluzionat de dogme și convenții, găsind consolare temporară în plăceri simple și contemplare, dar rămâne cu întrebări fundamentale fără răspuns.