Val de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiță
Li se uscă rădăcina.
Peste creștet de dumbravă
Norii suri își poartă plumbul.
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
Și cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful șurii noastre
Smulge-n zbor câte-o șindrilă.
De vifornița aprigă
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult și simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie
Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaș de ciocârlie.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal trist, cu elemente ale naturii care se pregătesc de iarnă. Naratorul se identifică cu un pui de ciocârlie singuratic, reflectând un sentiment de melancolie și vulnerabilitate.