Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher, stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-aşază
Când umbrele-nserării prind să cadă.
Jur-împrejur e gol, e frig, e groază..
Ş-a lupilor flămândă serenadă,
Din când în când, în noaptea-i dă dovadă
Că-n depărtare ura mai veghiază.
El, mut şi blând, stă fără să se-ncline,
Acolo unde-n vifor şi urgie
Blestemul rădăcinilor îl ţine..
Cu împăcare înfruntând povara,
Înfăşurat în vechea lui mândrie,
E neclintit: visează primăvara..
Sensul versurilor
Piesa descrie un stejar bătrân și singuratic în mijlocul iernii, care, în ciuda greutăților și a amenințărilor, rămâne neclintit și visează la primăvară. Este o metaforă a rezistenței și a speranței în fața adversității.