Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.
Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri,
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.
Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis
— S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărâmat un vis..
Unde eşti tu, să ne plouă
Plânsul frunzelor ce mor
Şi cu braţele-amândouă
Să oprim căderea lor?..
Mâna ta să le culeagă
Şi să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veştedele foi..
Sensul versurilor
Piesa descrie melancolia toamnei și trecerea timpului, folosind imagini ale naturii, precum frunzele care cad, pentru a simboliza pierderea și efemeritatea. Vorbește despre amintiri și dorința de a opri inevitabilul declin.