În gândul meu cireșele se coc
În fiecare asfințit de seară
În gândul meu e pururi primăvară
Și vara aurie-și face loc.
În gândul meu zăpada se adună,
Cernând a basme și a dulci ispite.
În gândul meu stau razele înfipte,
Și nările mi-aduc cristal de spumă.
Aș vrea să merg pe strada în delir,
Orbecăind prin noapte ore-n șir,
În locuri despre care n-am habar
Cu mâna strecurată în buzunar.
Târziu în anotimp posomorât,
Să cadă frunze peste pașii mei.
Și să-mi arunc eșarfa de la gât,
Să-mbrățișez copacii pe alei.
În gândul meu dorm păsări obosite
Și-ndelung șoptește-ncet izvorul.
În gândul meu beau versuri cu ulciorul
Și firul ierbii uneori mă-nghite.
În gândul meu rostesc tăceri profunde,
Și port o lacrimă din chin dumnezeiesc
În gândul meu infinități unesc,
Ascund ce nimeni n-ar putea ascunde.
Sensul versurilor
Piesa explorează bogăția lumii interioare a naratorului, un loc unde anotimpurile se amestecă și emoțiile se manifestă intens. Este o invitație la introspecție și la găsirea frumuseții în lucrurile simple și în gândurile profunde.