De toate-s arhimulțămit!
Mănânc pe burtă tologit
Coaptele afine cu poftă!
Sperii șopârle de pe ciot
Apoi întins pe spate pot
S-ascult și vaiete, și ofturi
A păsării de baltă. Și-n
Cer dintre frasin și un pin
Să văd tristețea necurmată
A norilor ca gând tihnit,
Jos râul e neliniștit
Ca simț din bucuria mată..
Iubesc pădurea toamnei plin:
Deasupra cerul e senin
Și aș dori de-a mă preface
În purpurii, tihnite foi
Ori că în șuierul de ploi
Și prefăcut a mă întoarce
Ca renăscut la vatra mea
Unde odată voi putea
Să spun spre calea fericită:
Frunză-n păduri am fremătat!
Ploaie-n păduri am alergat!
Credeți-mi inima cinstită!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de mulțumire profundă față de natură și dorința de a se contopi cu aceasta. Vorbitorul își dorește să se transforme în elemente ale naturii, precum frunze sau ploaie, pentru a se întoarce la origini și a experimenta viața într-un mod nou.