Membrana-nfrigurată, sclipind în nesfârșit,
Grăbite aripi albe sub cer a oglindit;
Cercând în van amarii săi stropi sub val a-nchide
Șuierător respiră iar buzele-i lichide.
În resemnări de-o clipă ori în fierbinți porniri
Se strâng ațâțătoare și se întind subțiri,
Răspund cu glas de unde luminii ce ascunde
Sub bolțile din zare, suave și rotunde.
Pășim tăcuți – vorbește în locul nostru marea,
Amețitor murmură foșnindu-și val de val,
Pe față îți răsfrânge, verzuie, scăpărarea
Și-n pletele-ți sărate cu luciu mineral.
Ni-s degetele strânse, fierbinți, parcă-ncâlcite
În alge nevăzute și ochii ni-s măriți.
Trăim minunea mării ce voci adânci trimite
Sub repezile zboruri de pescăruși grăbiți.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de liniște și intimitate petrecut pe malul mării, înainte de venirea serii. Este o contemplare asupra frumuseții naturii și a conexiunii dintre două persoane, unde marea devine un martor tăcut al sentimentelor lor.