Am stat în poemele visurilor.
Băteau ploi de-nstelări, tremurat
Umplându-ne ochii și genele
Cu lacrima bunilor lor.
Râsetele vesele, plânsul
Rămase dincolo de noi
Erau în poienile visurilor
Cu liniștea pajiștilor de cleștar și trifoi.
Dragostea mea de mai ieri
Cu ochii galeși și șolduri prea mari,
Chiotul negru cu negre puteri
Tăinuit în visătorii icari
Chiotul negru a pornit,
A otrăvit finalul poemului.
Chiotele negre rămase în trup,
Închise în spuză să moară –
Știam că sunt cele ce rup
Vraja fugară.
Sensul versurilor
Piesa evocă un trecut idealizat, marcat de frumusețe și puritate, dar umbrit de o forță negativă care a distrus acea armonie. Vorbește despre pierderea inocenței și a viselor, lăsând în urmă un sentiment de regret și melancolie.