Ideea se-ndoaie și gândurile mor
Se-ndoaie-aici ca bolta albastrului de sus
Și bate-un dor clorotic și gândurile dor
Și pajiștile vremii se par a fi și nu-s.
Iar marea ce putere în val își irosește!
Neliniștită încă, nedivizată-n ceas!
Și-s țintuit sub țărmul sărat de solzi de pește,
Tot navă zbuciumată când ancora n-am tras.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și reflecție asupra trecerii timpului și a pierderii. Imaginea ancorei netrase sugerează o incapacitate de a merge mai departe, de a se desprinde de trecut.