Se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare
și mor copacii în picioare,
și rima ți-i tot mai peltică.
Și-ai țipa de disperare
și încă-ai tremura de frică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Un soare înghețat pe zare
răsare apunând în pripă,
de-acum nimic nu te mai doare
și niciun dor nu mai înspică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de declin și disperare odată cu apropierea solstițiului. Imaginile întunecate și metaforele sugerează o pierdere a vitalității și o acceptare stoică a inevitabilului.