Mă spal pe față cu sufletul unei pietre
pe mâini mă spal cu nisip.
Îmi lipesc de inimă fața trăită
și singuratica a bolnavului.
N-au amintiri pietrele omorâte
de potcoave înverzitoare.
N-au morminte strămoșii pietrelor
moarte sub raza de soare.
Aducere aminte nu există
pentru viața curată și fără martori
a pietrei.
Nu am fel
decât acela pe care mi-l spal
cu sufletul pietrelor moarte,
cu sufletul lor rătăcind
cu sufletul lor care-și căutau
un mormânt
în chipul meu sărat.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a singurătății prin prisma unei pietre. Eul liric se identifică cu piatra, sugerând o lipsă de amintiri și o existență curată, dar lipsită de sens. Caută un mormânt, un sens, în propria existență.