N-am mai murit de foame…
N-am mai murit de foame multă vreme.
De când în loc de ochi aveam ciuperci,
și izbeau peste lopeți de trireme
ploi neîntregi.
Eu am murit în trecut,
chiar înainte de a mă naște.
De mercur instabil țin un scut
la mâna stângă iscată ca o moaște.
Mă pregătesc de naștere,
dorm în oul parfumat al bunicului meu
care a plecat în recunoaștere,
chiar acum, în prezentul trofeu.
Îmi fac de cap, îmi fac de frunze, îmi fac de cai,
pentru săgeți trupul meu este crescut.
Zeul A, zeul E, zeul I
dovedesc c-am murit în trecut.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea morții și a renașterii, sugerând că eul narator a murit în trecut, dar se pregătește constant pentru o nouă naștere. Versurile sunt pline de imagini simbolice și metaforice, creând o atmosferă onirică și introspectivă.