Cu bulgări de zăpadă-n mâini.
Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veșnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ține luna sfeșnic.
Când, aplecat și încordat,
în focul veșnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.
Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi și iată
sprânceana mea-i de fum acu
și fruntea încordată.
Apă și foc, gheață și fum, –
azvârl și strig, azvârl și strig:
Priviți-mă, trăiesc și sunt acum,
și mă las nins și nu mi-e frig.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastele dintre elemente opuse, precum zăpada și focul, sugerând o luptă interioară sau o transformare spirituală. Naratorul se confruntă cu eternitatea și cu propria existență, găsind o formă de acceptare și putere în mijlocul acestor forțe contradictorii. Imaginea finală a ninsoarei care nu produce frig simbolizează o împăcare cu sine și cu lumea.