Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.
Mereu cu creierul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scânteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.
Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă..
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de alienare și inversiune a realității, comparând sinele cu un copac cu rădăcinile în sus. Eul liric se simte rupt de lume, într-o continuă căutare de sens, dar nimic din ceea ce știe nu se potrivește cu realitatea percepută.