Spui, lucefere, că lumea luminată-i doar de tine.
Ah, o lună pământeană lângă pieptu-mi strâns se ține.
De-i iau vălul, mult mi-e teamă că sub razele-i divine
Te topești și-arunci o lume în grea beznă și-n suspine.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație inegală, unde unul dintre parteneri este perceput ca o sursă de lumină esențială, în timp ce celălalt se teme că expunerea la adevăr ar putea distruge această lumină și arunca totul în întuneric. Este o meditație asupra sacrificiului și a fragilității echilibrului într-o relație.