Ești, suflete, izvorul ce susură pe prund
Iar cu zglobiu prin unde înot și mă cufund.
Dintr-un pârâu într-altul de-o fi să mă arunci,
N-ar fi să pier. Pesemne aș mai trăi și-atunci.
Dar, dacă eu de tine aș fi înstrăinat,
Ca peștele m-aș zbate, a moarte, pe uscat.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă și vitală cu o sursă spirituală, comparată cu un izvor. Separarea de această sursă ar duce la suferință și moarte, similar cu un pește scos pe uscat. Dependența și importanța acestei conexiuni sunt temele centrale.