Cu apa rătăcită, cotind din crâng în crâng,
Mi-asemuiesc ursita – și-n pribegie, plâng.
Și nu știu ce voi face, nici unde mă voi duce,
Nici cine-o să-mi așeze la căpătâi o cruce,
Când mi-oi afla odihna în jilavul mormânt…
Zbor ziua, ca săgeata purtată-n zări de vânt,
Iar noaptea cad, ca arcul cu coarda desfăcută
Și nu m-alintă nimeni, și nimeni nu m-ajută.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate, incertitudine și melancolie în fața destinului și a morții. Naratorul se simte pierdut și fără sprijin, căutând odihnă într-un final incert.