Mergeam demult. Doar câmpu-mi sta în față
Și-un iute vânt foșnind prin ierburi arse.
În depărtări, țărâna ca o ceață
Își legăna fuioarele întoarse.
Râvneam ca orice gest din câte-aș face
Să fie plin, nepăsător și cald
Și, risipit prin plante, copii și dobitoace,
În pacea zilei clare să mă scald.
Ca și făptura-mi, fapta zgrunțuroasă
Își scrie-aceeași urmă-tatuaj,
Cum numai morții îndărătnici lasă
Prin bălării, al pietrei sterp limbaj.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie nostalgică prin amintiri și peisaje rurale. Vorbitorul aspiră la o viață simplă și plină de sens, dar este conștient de amprenta dură pe care o lasă asupra lumii.